adevolution 2.0
cine suntem
AdEvolution a creat in scurt timp de la lansare (august 2006) o retea complexa de site-uri specializate din Romania, pentru a putea raspunde oricarei solicitari de campanie, indiferent de publicul careia aceasta doreste sa se adreseze.
citeste
adEvolution news iulie 2010
22 july 2010
In reteaua adEvolution au intrat urmatoarele site-uri:
- Didactic.ro
peste 500,000 vizitatori unici lunar , peste 80% din vizitatori sunt femei cu varste intre 25 si 40 de ani, educatie medie si peste medie.

- Ebucataria.ro 25,000 vizitatori unici/lunar

- Singura comunitate virtuala de business din Romania Keypeople a depasit 7,000 de membri activi.

Toata reteaua adEvolution (vezi Retea )este compusa in acest moment din 118 site-uri (5,5 milioane utilzatori unici ) care acopera diverse segmente de piata.

Val Voicu
istoria adEvolution in imagini
24 october 2008
Pentru cei care au uitat sau sunt de putin timp (adica au deschis televizoarele mai tarziu) pe piata de publicitate online istoria adEvolution in imagini
multumesc colegilor mei pentru imaginismile
val
ps multumesc de asemenea tuturor celor care au participat la BrandEvolution
Publicat in: Diverse  |  comentarii 1 comentarii
Teoria relativitatii de dupa-amiaza
24 march 2008
mai marii institutiilor de educatie de la noi au incuviintat scoaterea lui Darwin din randul celor lumesti, trimitandu-l sa-si mai revizuiasca putin atitudinea, lucru
care m-a facut totusi sa cred ca cei 150 de ani care au trecut de fapt, nu au trecut pe la noi.

Pe de alta parte este posibil ca in spatiul in care traim noi, teoria lui Darwin sa nu aiba chiar nicio legatura cu romanii. Pentru ca in timp ce ceilalti se trag inca din maimute, la noi pe strada risti sa-ti iei o bata in cap daca se intampla cumva sa treci pe verde peste rosul altuia, care chiar nu a auzit de Darwin.

Fenomenul evident ca nu putea sa ocoleasca tanara blogosfera romaneasca.
Cantitatea de insinuari, calomnii, injuraturi, grohaituri pe care un "blogerist" o revendica cu titlu de libertate de exprimare este adeseori rasplatita cu aplauze- ca sa nu le zicem lovituri din copite- sau cateodata cu premii de excelenta. Comportamentul medieval face din orice clovn care se baga in seama pe bloguri - subiect de interviuri , om care-si da cu parerea, si care -de ce nu- se ia in serios tinand cat mai strans marota.

Cu cat maimutareala ia amploare, cercul de "circo-pitici" (un fel de 3-4 persoane care se tin de subiect), ii tine isonul mai abitir ca in povestea junglei. Nu mai conteaza ca nimeni nu "asculta" pe nimeni, ca tonalitatile discutiei nu mai tin de un dialog civilizat.. aceste lucruri ies din discutie.


Exista bloguri pe care le parcurg cu interes, care contin informatie, care transmit altfel idei si stari de spirit : Exarhu.ro, Fabrica de cuvinte sau recomand asta

Insa mi-e teama ca o mare parte din blogosfera romaneasca seamana cu o mare parte din populatia din piata - incapabila sa comunice ceva, ci doar sa faca zarva.

Ca sa nu semene cu revolutia bolsevica, revolutia in comunicare are nevoie in primul rand de educatie. Pentru ca intr-adevar "libertatea de exprimare (fara Dumnezeu) este libertatea porcilor”. Altfel vom avea nevoie de o contra-revolutie ca sa ne putem intelege, si sa repunem valorile unde este firesc.

Daca Tolstoi sau Einstein ar fi trait in zilele noastre, sunt convins ca nu si-ar fi facut blog.
Pentru ca ai nevoie de un anumit nivel de educatie ca sa poti intelege teoria relativitatii.
Ori se pare ca pe bloguri ca si pe stadion se arunca cu brichete, in timp ce nimeni nu sesizeaza cu adevarat care e problema. Sau cei care inteleg tac din gura.

Daca somnul ratiunii poate avea consecinte nefaste, neimplicarea valorilor poate genera valuri de ignoranta cu rezultate nedorite.

Pentru ca nu e suficient sa stingi lumina cand e ora pamantului, de fapt trebuie doar sa-i scoatem din priza pe cei care ne polueaza atmosfera.

Val Voicu
Publicat in: Noutati, Diverse  |  comentarii 0 comentarii
Pastele internetului si revolutia in comunicare
06 april 2007
La traditionalul “Hristos a inviat”, unul dintre prietenii mei (gnostic din nastere) a raspuns nonsalant “de unde stii ?”. Raspunsul - rational, desigur - vine oarecum in contradictie cu ceea ce ar trebui sa facem sau sa zicem in situatii standard din care, iata, nu mai ai iesire. Desi ne-a luat cam 2.000 de ani sa aflam ca Iuda nu era de fapt tradator, perceptia asupra unui lucru mai aproape de noi, cum ar fi internetul, s-a schimbat considerabil in ultimii ani.

Considerat de multi romani acum 6 ani “un joc pe calculator”, internetul a fost declarat mort de la aparitia primilor virusi si de la caderea memorabila la bursa new-yorkeza de acum 5 ani. Desi majoritatii advertiserilor din Romania le-a trebuit multe clickuri pana la declickul prin care au inteles potentialul enorm pe care il are internetul, lucrurile in prezent stau cat se poate de bine.Cu peste 4 milioane de romani care navigheaza, piata de publicitate online din Romania este pregatita sa atinga anul acesta pragul de 6 milioane de E net. Fara sa-i dam multa atentie, revolutia in comunicare se petrece chiar sub ochii nostri. Acum! Nu mai putem concepe sa comunicam fara e-mail in orice fel de afacere. Comunicarea comerciala se schimba radical, de asemenea. Cei 4 milioane de romani (care vor deveni 5 milioane pana la sfarsitul anului in curs) sunt un segment important de piata, care nu mai poate fi ignorat. In majoritatea tarilor din UE dupa ora 19.00 in fata micilor ecrane atipesc in general doar animalele de casa. Televizorul va deveni mijloc de comunicare doar pentru cei care nu pot folosi tastatura, iar acestia din urma nu mai reprezinta mare lucru din punct de vedere al puterii de cumparare. Televiziunea, Radioul si presa scrisa pierd audienta rapid.Sau se muta pe internet.

Internetul a inviat. Stiu sigur.

(mesaj publicat la data de 14 aprilie 2006)

Val Voicu
Publicat in: Diverse  |  comentarii 1 comentarii
"M-am intalnit cu un strut in desert care m-a privit din punctul lui de vedere"(Antoine de Saint-Exupery)
07 march 2007
Intr-un interviu televizat, Cristi Puiu spunea ca romanii nu si-au consumat inca perioada de primitivism. Unul din 10 soferi romani umbla cu o bata in masina. Un oras intreg se imbulzeste pentru cateva batoane de salam gratis, aruncate dintr-un camion si exemplele nu se opresc aici.

Fenomenul nu putea sa ocoleasca tanara blogosfera romaneasca.. Desi internautii romani au inceput sa-si schimbe clasicul jurnal de sub pat cu blogul, virusul romanesc care zice ceva de capra blogului de vis-a-vis nu i-a ocolit.

De exemplu, ca sa poti zice ceva in publicitatea online romaneasca (chiar daca n-ai facut multe campanii pe internet) trebuie musai ca nick-ul sa fie compus din 2 vocale si 2 consoane, oricare ar fi acelea.

Cu oarecare efort fiecare roman isi poate descrie, astfel, deschis, pe blog toate sentimenetele contradictorii care il stapanesc. Incepand cu emisiunea TV care nu i-a placut lui pana la analize de piata elaborate de ganditori platiti cu ziua .

Viziunea separatista a fiecarui posesor de blog poate fi considerata o versiune electronica extinsa a emisunii parerea mea, dar numai atata timp cat nu ne pierdem simtul umorului.
Pentru ca trebuie sa faci parte dintr-o Romanie virtuala primitiva ca sa-ti poti da cu parerea despre un lucru la care nu te-ai gandit suficient si sa te mai iei si in serios.

Val Voicu


Publicat in: Diverse  |  comentarii 4 comentarii
Adevolution Corporate Blog RSS
newsletter
newsletter
Afla lunar ultimele noutati de pe piata de publicitate online