![]() |
AdEvolution a creat in scurt timp de la lansare (august 2006) o retea complexa de site-uri specializate din Romania, pentru a putea raspunde oricarei solicitari de campanie, indiferent de publicul careia aceasta doreste sa se adreseze.
citeste |
|||
Teoria relativitatii de dupa-amiaza
24 martie 2008
mai marii institutiilor de educatie de la noi au incuviintat scoaterea lui Darwin din randul celor lumesti, trimitandu-l sa-si mai revizuiasca putin atitudinea, lucru
care m-a facut totusi sa cred ca cei 150 de ani care au trecut de fapt, nu au trecut pe la noi. Pe de alta parte este posibil ca in spatiul in care traim noi, teoria lui Darwin sa nu aiba chiar nicio legatura cu romanii. Pentru ca in timp ce ceilalti se trag inca din maimute, la noi pe strada risti sa-ti iei o bata in cap daca se intampla cumva sa treci pe verde peste rosul altuia, care chiar nu a auzit de Darwin. Fenomenul evident ca nu putea sa ocoleasca tanara blogosfera romaneasca. Cantitatea de insinuari, calomnii, injuraturi, grohaituri pe care un "blogerist" o revendica cu titlu de libertate de exprimare este adeseori rasplatita cu aplauze- ca sa nu le zicem lovituri din copite- sau cateodata cu premii de excelenta. Comportamentul medieval face din orice clovn care se baga in seama pe bloguri - subiect de interviuri , om care-si da cu parerea, si care -de ce nu- se ia in serios tinand cat mai strans marota. Cu cat maimutareala ia amploare, cercul de "circo-pitici" (un fel de 3-4 persoane care se tin de subiect), ii tine isonul mai abitir ca in povestea junglei. Nu mai conteaza ca nimeni nu "asculta" pe nimeni, ca tonalitatile discutiei nu mai tin de un dialog civilizat.. aceste lucruri ies din discutie. Exista bloguri pe care le parcurg cu interes, care contin informatie, care transmit altfel idei si stari de spirit : Exarhu.ro, Fabrica de cuvinte sau recomand asta Insa mi-e teama ca o mare parte din blogosfera romaneasca seamana cu o mare parte din populatia din piata - incapabila sa comunice ceva, ci doar sa faca zarva. Ca sa nu semene cu revolutia bolsevica, revolutia in comunicare are nevoie in primul rand de educatie. Pentru ca intr-adevar "libertatea de exprimare (fara Dumnezeu) este libertatea porcilor”. Altfel vom avea nevoie de o contra-revolutie ca sa ne putem intelege, si sa repunem valorile unde este firesc. Daca Tolstoi sau Einstein ar fi trait in zilele noastre, sunt convins ca nu si-ar fi facut blog. Pentru ca ai nevoie de un anumit nivel de educatie ca sa poti intelege teoria relativitatii. Ori se pare ca pe bloguri ca si pe stadion se arunca cu brichete, in timp ce nimeni nu sesizeaza cu adevarat care e problema. Sau cei care inteleg tac din gura. Daca somnul ratiunii poate avea consecinte nefaste, neimplicarea valorilor poate genera valuri de ignoranta cu rezultate nedorite. Pentru ca nu e suficient sa stingi lumina cand e ora pamantului, de fapt trebuie doar sa-i scoatem din priza pe cei care ne polueaza atmosfera. Val Voicu |
|